Legal

Drepturile tale asupra datelor

Ultima actualizare: 1 septembrie 2026.

Ce poți cere, oricând

Regulamentul european 679/2016 îți dă câteva drepturi asupra datelor tale. Nu trebuie să motivezi, nu trebuie să completezi nimic complicat și nu te costă nimic.

  • Să afli ce date am despre tine și de unde le am.
  • Să le corectezi, dacă sunt greșite sau incomplete.
  • Să le ștergi — cu excepția celor pe care sunt obligată prin lege să le păstrez, cum sunt facturile.
  • Să te opui prelucrării sau să ceri limitarea ei.
  • Să primești o copie a datelor tale, într-un format pe care îl poți duce în altă parte.
  • Să retragi un acord pe care mi l-ai dat — de exemplu cel pentru publicarea unei fotografii. Retragerea nu afectează ce s-a făcut până atunci, dar de la acel moment încolo fotografia dispare.

Cum le exerciți

Îmi scrii la contact@carlalaszlo.ro și îmi spui ce vrei. Ca să fiu sigură că ești chiar tu, s-ar putea să te întreb ceva ce doar tu ai de unde ști — nu ca să te încurc, ci ca să nu dau datele tale altcuiva.

Îți răspund în cel mult 30 de zile.

Fotografiile

Nicio fotografie cu tine nu ajunge nicăieri fără acordul tău. Nici pe site, nici pe rețele, nici la curs. Dacă mi-ai dat acordul și te răzgândești, îmi spui și o scot. Fără discuții și fără să te întreb de ce.

Operatorul

FIBROWS CARLA S.R.L., CUI RO35732335, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J20/1600/015516, cu sediul social în Aleea Gugu nr. 1, Reșița, județul Caraș-Severin, și punct de lucru în Str. Nicolae Caramfil nr. 77, Sector 1, București. Contact: contact@carlalaszlo.ro, 0720 041 043.

Dacă nu ești mulțumită de răspuns

Te poți adresa Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, B-dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30, Sector 1, București — dataprotection.ro.