Nu am nici măcar o cupă
Nu am nici măcar o cupă.
Și, sincer, nu spun asta cu regret. O spun cu liniște.
Singurul concurs la care am participat vreodată nici măcar nu am știut că este un concurs. Au participat 135 de artiști din toată lumea, iar eu am câștigat premiul pentru cel mai bun artist din lume în 2015. Nu am plecat acasă cu o cupă mare, cu poze regizate sau cu o vitrină plină de trofee. Am plecat doar cu o strângere de mână, cu multe felicitări și cu respectul celor din jurul meu.
Poate pentru unii nu pare suficient. Pentru mine a fost mai mult decât suficient.
Pentru că, dincolo de orice diplomă sau trofeu, eu cred că adevărata valoare a unui om nu stă în ceea ce poate pune în ramă, ci în ceea ce lasă în urmă prin munca lui. Iar în toți acești ani, am simțit că am construit ceva mult mai valoros decât o colecție de cupe.
Am câștigat respectul colegilor mei. Și spun asta cu recunoștință, pentru că respectul real nu se cere și nu se cumpără. Se construiește în timp, prin muncă, prin consecvență, prin rezultate și prin felul în care alegi să fii om în această industrie. Am respect pentru toți colegii mei, atât pentru cei care erau deja pe piață înaintea mea, cât și pentru cei mai tineri, pe care i-am văzut crescând. Cred că există loc pentru admirație, pentru decență și pentru recunoașterea valorii și în afara competiției.
Cartea mea de vizită nu a fost niciodată o diplomă. Cartea mea de vizită sunt sprâncenele. Atât cele făcute în trecut, cât și cele pe care le fac astăzi. Ele vorbesc pentru mine. Ele arată cât am muncit, cât am învățat, cât am corectat, cât am evoluat. Și chiar și acum, după atâția ani, îmi place să cred că mai am ceva de învățat. În meseria aceasta, dacă rămâi sincer cu tine, înțelegi că inclusiv un „așa nu” poate deveni o lecție valoroasă. Uneori înveți din reușite, alteori înveți din ce ai fi putut face mai bine. Important este să nu te oprești.
Poate una dintre cele mai mari împliniri ale mele nu este doar ceea ce am realizat eu, ci ceea ce am reușit să dau mai departe. Am studente care m-au egalat în carieră, precum Daniela Djukic. Am format traineri în toată lumea. Iar dacă mă întrebi sincer, nu există bucurie mai mare decât să îi văd excelând, crescând, depășindu-și limitele și devenind, la rândul lor, nume puternice în acest domeniu. Asta înseamnă, pentru mine, adevăratul succes: să nu strălucești singur, ci să aprinzi și alte lumini.
Și, dincolo de toate, am avut și am parte de cele mai importante confirmări: clientele fericite. Pentru că, până la urmă, ele sunt măsura cea mai sinceră a muncii noastre. Unele dintre ele nu au avut nevoie de reîmprospătare nici măcar după 5 ani. Altele m-au oprit pe stradă sau mi-au blocat mașina în parcare doar ca să își facă o programare, pentru că nu reușiseră să mă găsească la telefon. Sunt lucruri care poate nu apar într-un clasament și nu se pun într-o vitrină, dar care valorează enorm. Pentru că ele spun, fără prea multe cuvinte, că ceea ce faci lasă urme frumoase în viața oamenilor.
Așa că nu, nu am nici măcar o cupă.
Dar am ceva mult mai greu de obținut și mult mai imposibil de falsificat: respect, rezultate, oameni formați de mine, cliente care se întorc cu încredere și convingerea că întotdeauna mai există ceva nou de învățat.
Iar pentru mine, toate acestea valorează mai mult decât orice trofeu.